TOAMNA SE NUMĂRĂ BOBOCII! În cazul nostru este vorba despre membrii aspiranţi. In data de 21 Septembrie 2016 JCI Constanța lansează o nouă etapă din campania de recrutare pentru viitori membri prin evenimentul „DE CE ALEG JCI?”. Organizația locală face parte din Junior Chamber International (JCI) și, la nivel mondial, aderă la viziunea de a fi cea mai importantă rețea de tineri cetăţeni activi (18 – 40 ani) dornici să aducă SCHIMBĂRI POZITIVE ÎN SOCIETATE.

Meet JCI - septembrie 2016

În cadrul evenimentului „DE CE ALEG JCI?”, cei interesaţi au ocazia să cunoască cea mai activă organizaţie de tineri voluntari din Constanţa. Oportunităţile oferite de JCI Constanţa vor fi prezentate miercuri, 21 septembrie, ora 18.30, la hotel IAKI din Mamaia. De 100 de ani în lume, JCI dezvoltă potenţialul tinerilor prin proiecte pe domeniile antreprenoriat, internaţionalism, comunitate şi dezvoltare personală.

Speakerul acestei ediții va fi Alexandru Dona, managing partener al unuia dintre cele mai de succes proiecte umoristico-satirice online, Times New Roman. Acesta va veni special la Constanţa în calitate de antreprenor şi membru JCI Bucureşti pentru a vorbi despre Branding Personal şi despre cum te ajută un brand personal puternic să îţi atingi obiectivele în carieră şi business.

La „DE CE ALEG JCI?“, participanții:
• vor afla mai multe despre misiunea, viziunea şi obiectivele JCI Constanța și vor face cunoștință cu echipa locală;
• vor primi informații despre proiectele realizate precum și despre cele care sunt în curs de implementare în acest an şi vor afla cum se poate implica un membru în proiectele JCI Constanţa;
• vor vedea ce înseamnă să fii membru JCI, care sunt beneficiile și de ce JCI reprezintă o oportunitate de dezvoltare personală și profesională.

Membrii JCI:
• sunt tineri cu vârste cuprinse între 18 – 40 de ani, dornici să se implice în realizarea de schimbări pozitive în comunitatea din care fac parte;
• caută în permanenţă noi experiențe de dezvoltare, comunicare și colaborare prin networking;
• sunt persoane active și cu inițiativă, care se implică voluntar în activităţi menite să dezvolte comunitatea din care fac parte;
• investesc timpul lor liber pentru a putea fi activi și a participa la proiectele organizaţiei.
• Conştientizează importanţa implicării în activităţi de voluntariat menite să dezvolte mediul local, cu impact asupra comunităţii şi implicit asupra propriei persoane pentru o viaţă mai bună.
• Sunt lideri în permanentă dezvoltare

În cadrul evenimentului, participanții vor avea ocazia să interacționeze cu membrii JCI Constanța, vor afla ce îi motivează pe aceștia și ce au găsit în cadrul echipei.
Cei interesati sa participle la eveniment sunt rugati sa confirme prezenta la numarul 0760013272 Alina Ruxanda.
Nu ai cum sa ajungi pe 21 septembrie 2016 la Iaki? Cei interesati pot trimite CV-ul pe adresa de e-mail: office@jciconstanta.ro pana pe 23 Septembrie 2016 si vor si contactati de Departamentul Resurse Umane
Va asteptam cu interes!