JCI Constanța organizează vineri, 13 decembrie 2013,între orele 19.00 – 22.00, la Forte Life (Complex Dacia, etaj 1),un concert de colinde și melodii specifice Sărbătorii Crăciunului, intitulat „AJUTĂ-L PE MOȘ CRĂCIUN!”.
Scopul principal al acestui concert este umanitar, și anume acela de a aduce o bucurie în viața celor 33 de copii infectați cu HIV/ SIDA înscriși în baza de date a Asociației Copiii Tuturor.
Acești copii, din cauza neajunsurilor și a problemelor în familie, ajung să nu cunoască bucuria unei sărbători tradiționale cu bucatele specifice, sau bucuria primirii unui cadou de Craciun, doar pentru că părinții lor sunt prea săraci pentru a le putea oferi. Problemele cu care se confruntă familiile acestor copiii pornesc de la neajunsuri pentru hrana, medicamente, lemne pentru încălzire pe timpul iernii, dar mai ales pornesc din lipsa posibilității de a-și pregăti copiii pentru școală cu rechizite și haine.
Un alt obiectiv pe care JCI Constanta dorește să-l atingă prin organizarea acestui concert este acela de a aduce magia Sărbătorilor în sufletele dumneavoastră, de a vă încânta cu cele mai frumoase colinde și melodii cunoscute din repertoriul românesc și internațional.
Vă invităm să vă bucurați de acest eveniment și să donați pachete de alimente (neperisabile), haine, rechizite, jucării sau sume de bani. Sumele de bani strânse în urma donațiilor dumneavoastră vor fi folosite pentru achiziționarea de ajutoare pentru cazurile prezentate de Asociația Copiii Tuturor.
Despre JCI
Junior Chamber International (JCI) este o organizaţie neguvernamentală internaţională care numără 200.000 de membri – tineri lideri, antreprenori şi profesionişti cu vârste între 18 şi 40 de ani – în peste 100 de ţări. Pornind de la viziunea JCI „de a fi cea mai importantă reţea globală de tineri activi”, membrii JCI îşi propun să transpună în realitate misiunea JCI „de a oferi oportunităţi de dezvoltare prin care tinerii să dobândească puterea de a crea schimbări pozitive”. Printre membrii marcanți ai Junior Chamber International s-au numarat: Kofi Annan (Secretar General al ONU), foști președinți ai SUA : George Bush Sr., Bill Clinton, Gerald Ford, Richard Nixon, președintele Franței, Jacques Chirac, prințul Albert de Monaco, fostul Prim-Ministru al Japoniei, Keizo Obuchi, fostul Prim-Ministru al Poloniei, Jan Bielecki, și multe alte personalități, care s-au afirmat ulterior în cele mai diverse domenii.
În România, Junior Chamber International s-a înfiinţat în anul 2002 la Bucureşti, în prezent existând organizaţii locale JCI în mai multe orașe din țară, dintre care amintim: Braşov, București, Buzau, Cluj, Constanţa, Craiova, Iaşi, Lugoj, Ploiesti, Timişoara. Proiectele JCI România sunt întreprinse pe una din cele 4 mari arii promovate de JCI la nivel internaţional: afaceri (proiectul Tineri Antreprenori, Business Networking Event, etc.), dezvoltare individuală (JCI Training), relaţii internaţionale (conferinţe internaţionale JCI şi programe de twinning) şi responsabilitate faţă de comunitate (proiecte sociale).
Be Better! Vizitați pagina de internet www.jciconstanta.ro pentru a afla știri la zi și informații de ultima oră despre JCI Constanța.
Persoană de contact:
Maria Dogaru
Project Manager
Tel: 0729.450.636