JCI Constanta organizează bianual proiectul Atelierul Zânelor, eveniment creativ și recreativ în care, timp de doua ore, copiii împreună cu părinții participă la ateliere de creație, acompaniati de Zanele JCI si personaje din povesti.

Sâmbătă, 27 aprilie, orele 10.00 – 12.00, Atelierul Zânelor și-a redeschis porțile în Centrul Comercial Tomis Mall la etajul 3.

Activități care s-au desfasurat în cadrul Atelierului Zânelor:

Atelierul Zânei Tradiţiilor – Zâna Traditiilor i-a învățat pe părinți și pe copii să decoreze ouă, folosind modele oua încondeiate din Bucovona.

Atelierul de decoratiuni – Copiii, ajutați de părinți, au confecționat decoratiuni specifice Sfintei Sărbători a Pastelui .

Atelierul de plastilina – Activitatea din cadrul acestui atelier a constat în realizarea de către copii și părinți a mai multor piese din plastilină, create în spiritul sărbătorilor (iepuraşi, ouă, etc), sau personaje preferate din povesti (de exemplu, Mica Sirenă),

Atelierul de felicitari – din materiale decupate si desenate, copiii împreună cu parintii au realizat felicitări cu mesaje către iepuras, mesaje de multumire către părinti, bunici, etc.

Atelierul Zânei Eugenia – cei mici au avut ocazia să decoreze biscuiti de diverse mărimi cu diferite sortimente de creme cu arome delicioase, oferite cu generozitate de unul din partenerii JCI Constanta.

Copiii și părinții au trecut prin toate cele 5 ateliere, acompaniați de Zânele JCI Constanta. Atmosfera a fost întreținută cu activităti interactive pe tot parcursul atelierelor: facepainting, personaje de poveste, muzica și dans.

Evenimentul a avut și un scop caritabil: Pentru că vin Sfintele Sărbători Pascale, ne-am propus să-i învațăm pe copii să daruiască: Fiecare copil participant a fost încurajat să aleagă o jucarie din colectia proprie și să o înmânneze Zânelor JCI Constanța, care o vor duce unui copil dintr-o familie devaforizată.

Cadourile primite vor fi donate copiilor nevoiași din satele sărace din Dobrogea, într-o actiune umanitară organizata de partenerii JCI Constanta – Offroad în Dobrogea, actiune intitulată „Umanitara de Paște 2013”, care are loc astazi, 28.04.2013, vizand 3 sate din Dobrogea: Traian, Capidava si Cotu Văii (https://www.facebook.com/events/352962431472067/).